Magdalena Gregorio Ordonez a făcut o descoperire neașteptată, în timp ce se afla cu fiica sa de 12 ani într-o pădure din Mulbery, Florida, SUA, sâmbătă dimineața. La auzul unor zgomote ciudate, femeia inițial a crezut că este vorba de niște pisici care se bat. Nu mică i-a fost mirarea însă să vadă că țipetele veneau de la o fetiță nou-născută.
Momentan, autoritățile străine nu știu al cui este copilul. Deși au întrebat toți locuitorii din zonă, se pare că cea care i-a dat viață micuței este de negăsit. De asemenea, încă nu se știe dacă cea mică a fost născută în pădure sau abandonată, ulterior, acolo. (CITEȘTE ȘI: MIHAI A PLECAT SĂ MUNCEASCĂ ÎN BELGIA, DAR A DISPĂRUT MISTERIOS. BĂRBATUL DE 38 DE ANI ESTE CĂUTAT LA NIVEL INTERNAȚIONAL)
Gestul femeii a stârnit frustrarea și revolta mai multor persoane, nereușind să înțeleagă cum a putut să-și abandoneze fiica recent născută. Din fericire, micuța a fost găsită la timp de către Magdalena Gregorio Ordonez, căci dacă ar mai fi durat, cu siguranță s-ar fi stins din viață.
,,Nu știm dacă copilul s-a născut în pădure sau dacă a fost dus în pădure după ce s-a născut. Acest lucru este încă în curs de investigare. Dar, cu siguranță, am salvat această persoană de la o acuzație de omucidere, pentru că, cu siguranță, dacă acel copil ar fi zăcut acolo și ar fi murit, am fi vorbit despre o anchetă de crimă.”, au spus autoritățile străine, potrivit informațiilor oferite de Observator.
,,A fost prin harul lui Dumnezeu că am găsit fetița abandonată, înainte să fie expusă la frig sau la orice animale care să-i provoace vreun rău”, a povestit Magdalena Gregorio Ordonez.
,,A fost lăsată într-o stare extrem de vulnerabilă, dar este o fetiță puternică și se pare că se simte foarte bine”, a mai spus femeia.